Video Cioban muşcat de picior de urs în Masivul Iezer. A încercat să-l alunge cu bâta pentru a-şi apăra turma
Un cioban aflat în Masivul Iezer a fost la un pas de tragedie după ce a fost atacat de un urs. Animalul a dat buzna la stână în toiul nopţii, şi pentru a-şi proteja oile, bărbatul a încercat să-l alunge cu o bâtă. În întuneric, ursul l-a muşcat de gambă.
Salvarea a venit de la câini, care au reuşit să îndepărteze sălbăticiunea. Salvatorii au ajuns la victimă câteva ore mai târziu, dar din fericire l-au găsit în stare de conştienţă, iar după ce i-au acordat primele îngrijiri medicale acesta a fost transportat la spital.
Incidentul s-a produs joi seară, în zona Vârful Iezerul Mic. Ciobanul a sunat la numărul de urgență abia vineri dimineață, iar o echipă de salvatori montani și jandarmi a plecat spre el.
"Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Judeţean Argeş, intervine în acest moment în zona Vârful Iezerul Mic pentru salvarea unui cioban atacat de urs. Din primele informaţii, incidentul a avut loc în cursul serii trecute, însă victima a reuşit abia acum să sune şi să solicite ajutor", au transmis salvamontiștii.
"Ciobanul a fost muşcat de gambă. Este cooperant, nu pune probleme", a transmis Salvamont Argeș, potrivit Pitești24.
